Acest program a fost creat special pentru TINE.
De când cauți o modalitate de a învăța corect limba germană din confortul casei tale?
De câte ori ți-ai dorit, ca să poți repeta exercițiile și în același timp să primești răspunsul imediat?
Ți-ar plăcea ca în 24 de lecții să începi să înțelegi limba germnă?
De ce am creat acest concept de lecții?
Fiind învățătoare de profesie, de multe ori mi-am creat singură materialele pentru elevi.
Mai ales în perioada dinaintea pandemiei. În pandemie am învățat să creez materiale interactive, pentru a-mi fi mai ușor la predatul online.
Și chiar îmi face plăcere să creez materiale interactive.
Așa am început să mă gândesc, cum aș putea veni și în ajutorul celor care doresc să învețe limba germană.
Și am pornit la drum în crearea lor, 24 de lecții, care te vor aduce cu un pas mai aproape de visul tău.
În fiecare zi poți exersa o lecție nouă, poți recapitula lecțiile pe care nu le-ai înțeles din prima..
Ce e frumos și util, e că nu trebuie să parcurgi lecțiile în 24 de zile, însă chiar dacă le-ai parcurs și vrei să mai repeți, poți s-o faci.
Acest model de lucru l-am testat și pe elevii mei în pandemie, lucrând online, revenind mereu la lucrurile care mi se părea că nu le stăpânesc.
Übung macht den Meister – este un proverb nemțesc, care spune, că exercițiul face maestrul.
Temele sunt diverse, exercițiile fiind complexe, pentru a antrena:
Le recomand cu toată încrederea, deoarece știu că ele vor ajuta la fundamentarea cunoștințelor tale de limba germană prin exercițiu și repetare.
Ele fiind cu diverse teme și grade de dificultate, te vor menține în *priză* și te vor antrena să le lucrezi, pentru a vedea la sfârșit punctajul obținut.
Am creat și un grup de Facebook de suport pentru aceste lecții.
Când termini temele la care va trebui să corectez eu, îmi vei scrie și vei primi feed back.
Și nu numai atât: toți participanții pot pune întrebări, răspunde la întrebări referitoare la o temă.
Comunitatea lucrează și crește împreună: Unde-s mulți puterea crește și germana o răzbește!!!!
Cine sunt EU?
Un OM care, după ani de muncă și studiu intens în limba germană, a învins barierele de învățare din copilărie.
Sunt mamă, învățătoare și iubitoare de copii.
Mă numesc Toth Claudia Ioana și provin dintr-o familie de români.
Ai mei au decis să frecventez secția germană din orașul natal și așa a început călătoria mea în cariera de dascăl, deoarece la terminarea Liceului Pedagogic Andrei Saguna – secția germană am devenit învățătoare.
Pentru că eu suferisem destul din cauza limbii germane, am decis ca elevii mei să nu pățească la fel.
Am început călătoria în lumea limbii germane de la 3 ani. Ea a continuat, tot la insistențele parinților, cu Liceul Pedagogic din Sibiu- secția germană. Am plâns mult din această cauză, deoarece copil de romani fiind, mă descurcam greu cu limba germană.
În liceu am constatat, practică făcând la grădiniță, că îmi plac copiii. Atunci am conștientizat pentru prima data, că vreau să devin dascăl.
La 19 ani am început sa predau la clasa a 4 a. Îmi făcea plăcere să le explic copiilor pe înțelesul lor, materia. Așa cum spun și acum: BĂBEȘTE.
Mi-am propus, ca dascăl, că elevii mei nu vor plânge din cauza limbii germane, ci o vor invăța si fixa prin studiu, joacă, conversație
Pentru că eu suferisem destul din cauza limbii germane, am decis ca elevii mei să nu pățească la fel. Am studiat mai departe la UBB Cluj Psihologia și Științele Educației, clar tot secția germană și am terminat și Masteratul în Didactica Limbii Germane tot la UBB Cluj, pe care l-am promovat cu 10. Sunt învățătoare de 28 de ani cu gradul I.
Din cauza prejudecăților legate de stăpânirea limbii germane, am decis ca tot ceea ce voi studia să fie în limba germană.
Această DECIZIE mi-a schimbat total viata, întrucât am avut parte de satisfacții imense în munca mea de profesor.
Cartea mea de vizită sunt elevii și părinții acestora, așa cum vei vedea și în testimoniale.
Facebook: @tothclaudiadeutschfuerpruefung
Instagram: germana_cu_frau_claudia
E-Mail: contact@claudiatoth.ro
Telefon: 0758639825
Orar: 14 – 20